Prin ceață și chiciură ... pe Nebunul Mare
Prin ceață și chiciură ... pe Nebunul Mare
Ieri am fost pe Vârful Nebunul Mare (1472 m), un vârf discret și tăcut din Munții Grohotiș. Ca de fiecare dată, frica de DN1 și aglomerația constantă de pe Valea Prahovei ne-au făcut să alegem varianta Măneciu – Cheia și posibilitățile de plimbare din zonă. Pentru start am ales forestierul de pe Valea Carpenului, urmat de poteca de TAF ce urcă lin pe o culme domoală, bine împădurită.
Nicio grabă, nicio presiune. Doar liniștea pădurii care ne-a ținut companie până sus, în timp ce urcarea se făcea… pe nesimțite. Am depănat povești din toate direcțiile posibile: fotografie, conspirații mondiale, proiecte de ture viitoare, echipament de munte — genul de discuții care fac kilometrii să dispară și te apropie pe nesimțite de ținta zilei.
La marginea pădurii am dat peste o stână părăsită, cam răvășită ce-i drept ... probabil nelocuită sezonul acesta.
Am intrat din curiozitate: locul de foc, rafturile unde cândva se ținea brânza… o lume întreagă pusă pe pauză.
Vizibilitate de 3–5 metri, chiciură pe fiecare fir de iarbă,
pe fiecare ramură. Totul cufundat
într-o tăcere albă. Greu de descris bucuria momentului — rar ai ocazia să surprinzi natura așa,
suspendată între apă și
gheață. Forme fragile, trecătoare,
care se schimbă sub ochii tăi.
Astăzi muntele nu a oferit panorame largi. A fost ceva mai rar ... poate un fel de intimitate mai profundă cu măreția lui.

















Comentarii
Trimiteți un comentariu