Ecofotografie

Imaginea despre sticlari si mestesugul lor mi-am construit-o treptat, furand cu coada ochiului, imagini disparate in care lumini si umbre dansau intr-un frumos joc. Un puzzle in care am adunat franturi de imagini cu obiecte diverse, lucrate artizanal, cu mare migala, obiecte aflate undeva la granita dintre arta si functional. Frumusetea lor a stat intotdeauna in modul in care lumina cucereste obiectul, iar obiectul, prin translucenta lui, raspunde privitorului in palete de culori si forme inegalabile in alt taram. Am ajuns cu aparatul de fotografiat alaturi de acesti mesteri sticlari, am fost cumva partas la plamadirea formelor care, odata scoase din caldura cuptoarelor si lasate in lumina zilei, prind viata luminandu-ne si pe noi!

20.Iunie.2009 Rhododendroni înfloriti, creste albe ascutite, poteci suspendate deasupra prãpãstriilor ... o plimbare nu tocmai scurta pe creasta nordica a Pietrii Craiului. Primul lucru pe care l-am observat a fost sensul unic din mijlocul Zarnestiului. Ptiuuuu… sa mi te tii … ca’n marile metropole neicusorule...! Ne oprim doua minute la magazinul alimentar si completam sacul de merinde pregatit de cu seara. Niscai salam, putina slana si renumita paine de Ardeal si ii dam mai departe spre Plaiul Foii. La iesirea din sat, inca o surpriza! Plopii ce strajuiau de-o parte si de alta drumul au disparut! Parca-mi pare rau dupa umbra lor deasa si, daca stau bine sa ma gandesc, stiu sigur ca nu de putine ori mi-au fost acoperis la vreo ploaie mai deasa sau umbra la vreun soare nu tocmai prietenos. Stateau insiruiti pe marginea drumului si-si unduiau alene frunzele in ritmul pasului drumetilor…. Acum a ramas numai drumul prafuit si plin de gropi. Parca prea multe schimbari prin aste locuri!.

Pe undeva prin mijlocul satului te desparti de clipocitul vesel al apelor Bistritei si apuci drumul ce duce pe deal in sus, spre padure. Sunt ceva kilometri de strabatut, dar o plimbare prin padurea de foioase e oricand plin de farmec. Drumul nu-i rau si, doar cand si cand, cate-o masina mai tulbura pacea locului. Poienile pline de fan inflorit iti cam fac cu ochiul si parca-parca te-ai opri sa te lasi imbatat de parfumul neasemuit. Te opresti insa numai o clipa si privesti roata'n jur. Iti umpli plamanii cu aerul inmiresmat, oftezi necajit gandindu-te la zilele gri - parca din ce in ce mai multe - ce le pierzi cu treburi diverse prin mult-prea aglomeratul Bucuresti si, plin de elan, iti continui inaintarea spre culmea ce inca nu se vede nicicum. Efortul nu-i mare si ai timp sa savurezi pe'ndelete frumusetea plaiurilor. Stii bine ca un pic mai sus, o cetate de piatra te asteapta sa-i deschizi portile. Legenda locului spune ca pe aici pe undeva, prin noianul de stanci si

(sau un scurt popas pe creasta Muntilor Cãlimani) Deasupra padurilor de brazi, undeva in mijlocul pasunilor inalte ale Calimanilor, o cetate ca dintr-un basm din "O mie si una de nopti" isi inalta turnurile catre cer. Forme ciudate modelate in roca muntelui alcatuiesc acest peisaj inedit. Maresalul, Mosul, Ramses, Godzila si Poarta Hârlei sunt doar câteva din statuile care, prin forma lor, aprind imaginatia oricarui trecator. Se zice ca aici e inima muntilor... se zice ca aici e muntele ascuns al vechilor daci ... se zice ca aici faimosul haiduc Pintea si-a ascuns ceva comori.... Suntem pe creasta Muntilor Calimani, sub vraja celor "12 Apostoli".   [...] Mai multe foto aici: