10 secunde expunere ... în vâltorile Lisei

Bucegi - Bran-Poarta

Cand pasul incepe sa-ti oboseasca, te opresti si incerci sa alungi monotonia privind lungul sir de urme pe care l-ai lasat prin zapada proaspata. Te intorci, scrutezi adancul padurii si apoi, lasand capul putin pe spate, te cufunzi in albastrul fara de pata al cerului. De-o parte si de alta, incadrandu-l ca intr-o rama, crengile frumos impodobite ale brazilor.
Acum, la un an distanta, e doar un dor nebun de zapada....

Bucegi - Varful Jepii Mari

O zi cetoasa care nu anunta nimic deosebit ....


Un punct "secret" prin padurea de jnepeni...

Si o vedere panoramica asupra Vaii Prahovei...

Relicve ... alta data mai la tot pasul...

Sesiune foto ... cu spatiu de manevra extrem de limitat in marea de jnepeni.

Semne de vreme rea ... Sau doar niste nori mai fotogenici?

...si ce inseamna Platoul Bucegilor de la operatiunea Marea Asfaltare... produs al gandirii novatoare a mai marilor dregatori intr'ale turismului de creasta.... Mare pacat mai vereeeeee!!!

 

Buila-Vanturarita

Culmea Zaganu - Muntii Ciucas

Departe de arsiţă – în inima Deltei

 

-         Să-l sun pe Nelu?

Barca noastră alunecă încet pe canalul îngust, străjuit de-o parte şi de alta de întinderi nesfârsite de stuf. Din loc in loc, câte un plaur mai răsărit, se întinde de-a curmezişul, vrând parcă să ne blocheze calea spre satul ascuns în inima băltii. Ţinta noastra de azi - Pădurea Letea, un loc despre care am auzit multe, un loc ca din povesti, un loc în care, chiar şi nefirescul îşi are legile lui. Se zice că numai aici stejarii seculari sunt legati între ei prin liane cătărătoare, iar marea dunelor de nisip dinlăuntrul pădurii sunt casă primitoare a ultimei herghelii de cai sălbatici.

     Îmi las gândurile să se împrăstie, căutand din priviri deasupra împaratiei de stuf. Îmi astâmpâr frenezia aşteptarilor şi emoţia momentului şi mă uit întrebator la Dan, spunându-i din ochi că nu ştiu despre ce vorbeşte şi că mă las pe deplin în grija lui. Fiind cumva de-al locului, ştie el mai bine decât oricine, ce şi cum, şi cu ce se mănâncă.

-         Păi hai, sună-l! ...Cum să nu! Dacă poate să vină ... cu mare placere!

-         Apăi, stai să vedem... că poate-i prin Primarie la Periprava acum. Oricum i-am zis de aseară că astăzi poate ne coborâm la el pentru o mică vizită!

Il las pe Dan sa perfecteze detaliile misterioasei întâlniri cu Nelu şi îmi îndrept atenţia către firele de stuf ce mărginesc canalul. Când si când câte-o pasăre îsi ia zborul speriată. S-a cam dus sezonul si păsăretul ăsta atât de celebru al Deltei, cu sigurantă si-a găsit deja cuiburile pe undeva departe, prin tările calde. Acum pe aici ... numai câteva păsări întârziate şi noi, hoinărind fără directie printre canalele Deltei!

Cerul e aproape senin si o excursie la pădure e chiar bine-venită căci o să mai intrerupă un pic din monotonia peisajului! Trecem de biserica ce-si ridică turla albă deasupra tuturor acoperisurilor caselor din Letea si tragem barca nu departe, lânga una din salciile ce se insira de-a lungul canalului. Cateva rate inoata in preajmă măcănind de zor. La venirea noastră, se retrag speriate adăpostindu-se prin labirintul de ramuri verzi ce mângâie luciul apei.

Nelu ne asteaptă si, după câteva mici prezentări, ne înghesuim în masina de teren ce ne scoate numa’ndata din sat. Hurducăim pe un asa zis drum ce duce drept spre pădurea ce-o zarim, nu departe, acoperind orizontul.

La prima vedere explicatiile ghidului nostru par cam pompoase, dar numai asa aflăm că Pădurea Letea este o pădure unica în Europa, cu copaci si arbusti care mai de care, unii dintre ei chiar rari si pe cale de disparitie pe alte meleaguri. Umbra stejarilor ne învăluie si foarte curând intrăm într-un labirint verde ce’ncepe încet-încet să-si spună povestea. Aflăm astfel de plopi albi si frasini, de peri sălbatici si ulmi, de arini si alte zeci de specii fel de fel, de stejari seculari s-ale lor tulpini groase însemnate de inundatii trecute, aflam astfel de păducel si leacurile sale într-ale stomacului, de bobitele rosii, cumva rude de-ale coarnelor, ce alină setea în zilele fierbinti de vară. La fiecare pas explicatiile ghidului nostru ne surprind cu noi informatii şi, nici că băgăm de seama cum drumurile de nisip ale pădurii ne poartă în adâancul plin de taine, oferindu-se la fiece pas frumuseti nebănuite.

Înaintăam pe cărări întortocheate alături de ghidul nostru si, foarte curând, un val de nisip înalt cât casa ne anuntă că am ajuns în zona dunelor. Ne cătărăm pe una dintre ele si din varful ei peisajul se deschide, lăsând privirile noastre să se desfete cu măretia locului. Se zice că locul de aici e în fapt un străvechi fund de mare al cărui capat îl afli numai după multe rătăceli, căci pădurea aceasta se întinde până hăt departe, spre Periprava. Cât vezi cu ochii dune de nisip presarate cu o vegetatie pitică fină şi, ici-colo, câte-un pâlc de pădure în care, câte-un stejar mai răsărit îsi etalează întortocheatul labirint de crengi noduroase.

Urme de animale se răsfiră peste tot printre dunele de nisip si, nu peste mult timp, scrutând zarea de pe coama unei dune, zărim prima herghelie de cai sălbatici. Organizati ca într-o adevarată legiune romană, nu ne lasă să ne apropiem prea mult şi, până să ne dumirim deplin, caii o iau la sănătoasa, ascunzându-se curând privirilor noastre indiscrete.

Ne continuăm periplul admirând frumusetea ineditâ a locului. Pădurea Letea îşi merită pe deplin faima, iar cele câteva ore în care i-am străbatut la pas cărările, ne-au oferit adevarate clipe de relaxare si cunoastere.

Grăbim pasul spre sat, stiind că panâ înapoi în Mila 23, locul unde ne-am instalat tabăra de bază, e cale lungă si întortocheata. Însă, cum niciodată socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg, ca un făcut, noul nostru prieten Nelu, ne oferă la întoarcerea în sat o surpiză de zile mari. Un prânz cu peşte, urmat de-o cântare la armonica pe care tocmai şi-a achizitionat-o duminică din targ. Proba de sunet fiind făcută, melodiile curg una dupa alta, iar pestele ce trona maiestuos într-o tava plină de un sos iute-dulce, rămâne numai amintirea unui prânz copios. Palinca adusă de noi ne dezleagă usor limbile si povestile despre sat şi oamenii de aici se împletesc ... timpul trecând parcă pe nesimtite.

Ş-aşa aflăm câte ceva despre pescarii Deltei, despre neajunsurile lor în lupta cu autoritătile, despre Delta lor străveche şi despre Delta de azi, despre Delta confiscată la începutul anilor ’90 si despre mai marii zonei – adică profitorii unui sistem administrativ încă şubred. Aşa aflăm că şi aici, ca şi în întreaga tară, comunitatea există doar la nivel formal, oamenii zâmbindu-şi doar pe la nunti si botezuri când, de voie-de nevoie,  se asează alături la masă şi cinstesc împreună câte un pahar. În rest ... fiecare cu familia lui, fiecare de unul singur în lupta pentru traiul de zi cu zi, din ce în ce mai greu în ultima vreme!

Braconaj, peşti curentati, amenzi usturătoare, dosare penale, urmăriri, puscărie, interventii si cumetrii, impozite grele, balta ce foarte lesne a rămas fără de peştele care altă dată era din abundentă, pescuitul la setcă, turistii care au început să dea năvala vara...

Trăind cu câte un pic din toate, Delta Dunarii se scufundă încet în nămolul pe care bătrânul fluviu îl aduce an de an, din întreaga Europa. Nămolul acesta, de tip nou însă, e purtător de obiceiuri tare străine acestor locuri. Până acum ceva vreme, Delta Dunării trăia într-un timp al ei, un timp în care, până si izolarea îşi avea propriile ei legi nescrise. Era un timp când, pe aceste meleaguri, legea o făceau oamenii locului, învătati să se respecte unul pe altul si tot ce-i în jurul lor totodată. Iar acum ... părca-i altfel ... şi din pacate nu spre bine lor, defel!

Părăsim cu greu curtea lui Nelu, iar cântecul lui de armonică ne însoteste departe prin sat, plutind parcă undeva deasupra stufului ce-şi întinde nemărginirea împrejurul nostru.

(click image to see slideshow)

Muntii Mãcinului - Creasta Pricopanului

 Cum treci Dunarea pe la Braila, nu departe, cateva piscuri se ridica brusc din intinderea parca nesfarsita a campiei. Esti langa lantul Muntilor Macin, un munte despre care amintirile orelor de geografie din scoala imi spun ca-i cea mai veche formatiune muntoasa din tara si printre cele mai vechi din Europa. Tinta calatoriei de azi : Culmea Pricopanului.

(click image to see slideshow)

Bike Marathon 3 Mountains (03-04.07.2010)

3 Mountains - adica Bucegi, Leaota si Piatra Craiului - 3 munti pe care concurentii primului maraton de mountain bike din Romania i-au strabatut in cele 2 zile de intrecere organizate de Lucian Clinciu si echipa lui de la Charpatian*Man.

(click to see slideshow)

Scaldatoarea oilor (leacuri de raie)

(click to see slideshow)

La prima vedere, adunarea de pe islazul satului aducea mai mult a sarbatoare populara. Dar behaitul strident al oilor, latratul necontenit al cainilor si agitatia din jurul unor tarcuri aflate undeva pe-o ridicatura, m-au facut sa fiu mai atent. M-am apropiat, cu multa bagare de seama la caini, incercand sa prind cate ceva din spectacolul ce se desfasura in fata mea.

Doua tarcuri, o sumdenie de oi, un fel de sant, plin pe jumatate cu o apa murdara si cativa oameni ce imping de zor oile spre acest sant. Pe rand, fiecare oaie este aruncata in santul ingust si cu siguranta nu-i lucru tocmai usor. Oile se proptesc incapatanate la marginea santului, dar ciobanul o salta un pic si-o arunca pe data. Trei metri mai incolo, adica undeva pe la jumatatea santului, un baiet, cu o bata despicata in "V", impinge capetele oilor itite din apa murdara. Cica sa nu scape niciun gram de lana neudat.

N-am descifrat din prima rostul celor ce se petreceau acolo. Stateam cu gura deschisa privind ritualul pana cand un baci mai vorbaret m-a lamurit:
- D'apai mai copile, nu stii ca la plecarea spre munte ii musai imbaierea la oi. Le curatam si noi de spurcaciuni! Sa tie pan' la toamna, cand le-om baga iara la imbaiat in otrava asta!