Suflet al pădurii … la minus infinit


Am ajuns la apa înghețată înotând în pulverul de zăpadă ce căzuse din plin în ajun. La fiecare pas, covorul de omăt lua preț de o secundă forma trupului meu, lăsând parcă inscripții de foc în mantia albă. Eram parcă pe un tărâm interzis și mă strecuram cu greu printre ramuri și mlădițe tinere ce se ițeau grămadă din zăpadă, înfipte precum niște tentacule în calea mea.

Privirea îmi zbura în toate direcțiile - atent să înregistrez detalii cât de mici, iar urechiile-mi stăteau ciulite - căutând sunete cristaline în tumultul apei ce se rostogolea la picioarele mele. Eram un mic suflet al pădurii venit la adăpat, grăbit a-mi umple căușul palmelor cu limpezimea apei de izvor.

Sorb cu nesaț, potolindu-mi setea și o amețeală plăcută îmi inundă trupul, îmbătându-mă. Privirea-mi rămâne ațintită înspre micile broboane ce stau încă lipite - într-un desen neștiut - între încrețiturile palmei. O pânză fină ca de păianjen, o multitudine de steluțe fragile, statui efemere ce reflectă măreția albului din jur. Ornamente în mii de reliefuri convergente și divergente, un întreg haos împreunat într-o cupă ce adună la un loc munți, râuri, câmpii, păduri, cântece, suspine, rătăciri, cioburi de stânci metamorfozate în fini grăunți de nisip, zbateri, gânduri mii, duhuri îmblânzite și tot felul de urme nedeslușite.

Amintiri răzbat din mine urmărind reflexiile ivite în micile granule ca niște lacrimi. Oare asta-i poarta spre minus infinit?


PS.

De fiecare dată mă întorc cu drag pe Valea Lisei. Făgărașul păstrează încă acest loc tainic, ferit de privirile și interesele atât de prezente în lumea ce ne înconjoară în ziua de azi. Este una din văile ce au scăpat furiei certificatelor verzi și micro-hidrocentralelor ce au distrus atâtea bârse de-o parte și de alta a crestelor făgărășene. Râurile Sâmbăta, Capra, Buda, Topolog şi Doamnei au fost jertfite deja pe altarul unei așa-zise energie verzi. 















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Matterhorn-ul României

Muntele Mare - Rezervația Scărița-Belioara

Ultimii mesteri sticlari