Mocănița – micul tren cu amintiri de pe Valea Vaserului

Apăi sus-sus-sus la Maramu’, adică tocmai acolo unde se agață harta în cui și la nici o aruncătură de băț de vecinii noștri ucrainieni, o vale răscolitor de frumoasă se conturează printre culmile împădurite. O vale întortocheată, mărginită când de culmi domoale, când de stâncării, o vale ce-și face loc printre zeci de picioare de munte ce se întretaie fără vreo direcție prea clară.

Apa Vaserului și-a făcut cu greu loc într-un adevărat puzzle de coline și poieni, o cale ce-a ademenit de-a lungul vremii popor de pretutindeni. Pe la anul 1700 zică-se, coloniștii germani au pătruns primii în pădurile virgine de aici și au condus pe apa Vaserului primii bușteni, dând tonul viitoarelor exploatări forestiere. Plutăritul s-a întins netulburat de-a lungul veacurilor, însă progresul tehnic al secolului XX și-a lăsat și aici amprenta sa cu o minunată pagină de istorie. Pe la 1930, trăgând vagoanele încărcate cu lemne, și-a făcut apariția în Valea Vaserului prima locomotivă cu aburi. Pufăind și șuierând ascuțit, opintindu-se din greu în cine știe ce povârniș, scârțâind și tremurând din toate încheieturile la curbele mai strânse, locomotive învăluite în fum au animat aceste plaiuri, aducând astfel „civilizație” în ritmul sacadat al roților de fier.

 Valea Vaserului și-a păstrat și azi neștirbite frumusețile, iar spectacolul peisajului pastoral - prilej de întoarcere în timp pentru turiștii ce îndrăznesc a se avânta până aici – este completat magistral de micul tren ce-și continuă și acum, după peste 80 de ani, drumul pe calea ferată ce stă încă agățată în spațiul îngust rămas între poala pădurii și apa Vaserului. „Mocănița” – căci acesta-i (re)numele – și-a îmbogățit palmaresul, aducând bucurie turiștilor ce vin azi din toate colțurile lumii.