Printre bujorei de munte - în împãrãtia de calcar a Craiului

20.Iunie.2009

Rhododendroni înfloriti, creste albe ascutite, poteci suspendate deasupra prãpãstriilor ... o plimbare nu tocmai scurta pe creasta nordica a Pietrii Craiului.

Primul lucru pe care l-am observat a fost sensul unic din mijlocul Zarnestiului. Ptiuuuu… sa mi te tii … ca’n marile metropole neicusorule...!

Ne oprim doua minute la magazinul alimentar si completam sacul de merinde pregatit de cu seara. Niscai salam, putina slana si renumita paine de Ardeal si ii dam mai departe spre Plaiul Foii.

La iesirea din sat, inca o surpriza! Plopii ce strajuiau de-o parte si de alta drumul au disparut! Parca-mi pare rau dupa umbra lor deasa si, daca stau bine sa ma gandesc, stiu sigur ca nu de putine ori mi-au fost acoperis la vreo ploaie mai deasa sau umbra la vreun soare nu tocmai prietenos. Stateau insiruiti pe marginea drumului si-si unduiau alene frunzele in ritmul pasului drumetilor…. Acum a ramas numai drumul prafuit si plin de gropi. Parca prea multe schimbari prin aste locuri!...

O pala de vant ma scutura alungandu-mi gandurile. Oftez si-mi indrept privirea catre zimturile desenate frumos pe albastrul de dimineata al cerului. Orice ar fi, Piatra Craiului ramane aici, intotdeauna un adevarat magnet pentru orice turist!

Atatea s-atatea locuri frumoase care te asteapta sa le descoperi in ritmul cadentat al pasilor! Ma intorc mereu cu bucurie pe cararile Craiului si, de fiecare data, gasesc noi si noi tentatii, noi si noi frumuseti.

Tura de astazi n-am planificat-o prea mult. Am fost cam pe graba mereu in ultimile zile, dar parca era pacat sa nu profitam de vremea ce se mentine stabila de atata vreme. Si astazi se pare ca norocu-i de partea noastra. Cald, cer albastru, creasta fara pic de nor si … parca nici pe mai departe nu se intrevad mari schimbari meteo. Numai bine sa ne suim pana sus in creasta! Precis vom gasi bujoreii infloriti si cu siguranta vom avea zarile deschise nu numai spre Bucegi, ci si pana hat departe, peste Tamas, spre Iezer si Fagaras.

Ne grabim spre colegii nostri ce au instalat corturile inca de aseara pe undeva pe langa cabana si, pe la ora 9, reusim sa intregim gasca, gata echipati cu tot ce trebuie pentru 12 ore de traseu. N-avem prea multe variante asa ca pornim incetisor spre Refugiul Spirla, una din portile de intrare in imparatia de calcar a Craiului.

Se anunta o zi calduroasa si, prevazatori, luam reserve bune de apa de la izvorul de sub Spirla. Nici nu dam bine seama cum, dar parca’ndata ajungem la Zaplaz si mai apoi, tot sarind din piatra’n piatra si fotografiind in stanga si-n dreapta, reusim sa iesim in creasta, nu departe de Coltii Grindului.

De aici incepe altceva! Privirea-ti cuprinde pana hat-departe si parca nu te mai saturi de tot ceea ce iti este dat sa vezi. La picioare un covor proaspat de iarba presarat de floricele fel de fel, iar imprejur tufe de rododendroni, tancuri ascutite, cararea ingusta ce se strecoara printre acestea urmarind linia crestei, vai adanci, inaccesibile, ce se deschid de-o parte si de alta a crestei. Suntem sus si ne lasam imbatati de cele din jurul nostru.

Gasesc un loc mai plat, undeva alaturi de poteca si ma intind bucurandu-ma de moliciunea ierburilor. Cu un gest aproape reflex smulg un fir de iarba si incep sa-l molfai usor. Seva lui imi inuda trupul si o liniste perfecta se cuibareste pana si in cel mai ascuns coltisor al fiintei mele. Privirea-mi rataceste in jur, atent la cele mai mici detalii. O gargarita urca incet pe-un fir de iarba si acesta se indoaie sub greutatea musafirului ocazional. Nu departe tulpina unui bujorel se incolaceste avantandu-se spre cer intr-un dans nestiut si, chiar in fata mea, un colt de stanca spalat de vremi isi etaleaza in bataia soarelui albul imaculat.

Ne rupem cu greu din aceasta vraja si, tot pandind locuri si unghiuri deosebite, inaintam cat e ziua de lunga pe poteca spre capatul dinspre Nord al Craiului. Varful Piscul Baciului, cele trei Timbale, Ascutitul si refugiul cladit aici de temerari oameni ai muntelui – toate aceste locuri dragi ne sunt reperele zilei.

Lumina de asfintit ne prinde nu departe de coborarea dinspre cabana Curmatura. Ne lasam din creasta la vale si slalomam in viteza prin grohotisul adunat la baza peretilor Padinei Popii.

Lasam in urma tufisurile de rododendroni si jnepanisurile bogate al plaiurilor inalte, urmamind in coborare poteca ce se adaposteste rapid la umbra padurii. Pasii nostri, obositi de atata mers, rascolesc covorul de frunze moarte cautand poteca ascunsa sub stratul gros asternut an de an. Fosnetul frunzelor rasuna in linistea din jur ca o melodie draga fiindu-ne tovaras de drum.

Ultimile raze ale soarelui razbat prin frunzisul des si o perdea de lumina invaluie padurea pana in adancurile ei cele mai tainice. Un adevarat altar se deschide in fata ochilor nostri si pentru o secunda ne oprim coborarea cautand sa prelungim vraja acestor momente de final de zi! Ne mai bucuram inca o data de linistea din jurul nostru, caci drumul forestier ce duce la cabana nu-i departe! Ziua de astazi n-a fost ca oricare alta!

 (click to see slideshow)