Retezat … cu impresii de toamna

19 – 24.10.2012

Ziua 1

Valea Scorota – Stana din Scorota – Saua Scorota

Urcam incet, cu pasi masurati, prin grohotisul adunat pe fundul vaii. Am lasat in urma padurea gatita in culori de toamna si, cand si cand tragem cu coada ochiului spre inaltimea peretelui ce-si ridica semet verticala in dreapta noastra. Tancurile albe se coloreaza incet, lumina apusului oferindu-ne un adevarat spectacol. Un ciopor de capre – de acum in hainele negre de iarna – se ivesc ici-colo, mereu prea departe ca sa le putem imortaliza in vreo fotografie.

Urcam pe Valea Scorota cu avantul marilor cuceritori si lasam rapid in urma noua stana cu pretentii de UE, dupa cum cu umor ne zicea Fritz, un simpatic locuitor al vaii, intalnit la inceputul calatoriei noastre. Ne indreptam in ritm sustinut spre pasul ce se iveste nu mult deasupra capetelor noastre. In seara asta intindem tabara in sa, chiar pe creasta Retezatului Mic, nu de alta, dar parca de prea mult timp n-am privit nestingheriti cerul noptii! Luna-i inca mica si in noaptea asta cu siguranta vom avea parte de un festival nocturn.

Calea Lactee cu puzderia ei de milioane de stele mai mult sau mai putin sclipicioase, incepe deja sa se iveasca dintr-o zare in alta. Pe cerul negru al noptii milioane de stele pulseaza intr-un dans nestiut, indemnandu-ne la visare. Cautam stele norocoase si le fixam cu privirea soptindu-le incet dorinte. Pandim stelele cazatoare, ghicim nume de constelatii si tinem pumnii stransi, pierduti in contemplare. Dar frigul noptii ne invaluie incet-incet, obligandu-ne sa cautam intr-un final caldura sacilor de dormit. Spionand prin usa cortului, ramanem pana tarziu lipiti cu privirile de bolta instelata, imbatati de imensitate.

Ziua 2

Saua Scorota – Piatra Iorgovanului

Urmam linia crestei spre Piatra Iorgovanului, tinta noastra de astazi. Un drum relativ usor, fara prea multa bataie de cap. Ceva jnepeni, cateva urcusuri si coborasuri, nu tocmai domoale, o ruta mai ocolita ce ne scoate pe Piatra fix la ceasul amiezii. La lumina de seara suntem cu aparatele de fotografiat pregatite, gata sa descoperim unghiuri noi in imparatia de calcar a Iorgovanului. Legenda auzita ne-a incitat cumva si frematam de nerabdare sa vedem urmele lasate in munte de uriasul balaur rapus de voinicul Iorgovan. Avem in fata noastra o seara si-o dimineata intreaga de explorare!

Ziua 3

Piatra Iorgovanului – Cabana Pietrele

A doua zi la rasarit suntem din nou pe pozitie. Jos in vale o mare de nori se intinde intr-un covor nesfarsit lasand doar ici-colo cateva tancuri descoperite. Asteptam ca luminile sa cucereasca contururile si ne strecuram pierzandu-ne prin labirintul de palcuri de jnepeni si colturi de stanca ce inconjoara Piatra. Dornici de noi descoperiri, ne grabim spre varful alb ce se contureaza pe cerul fara de pata. Popasul printre tancurile de calcar ne indeamna la visare si ne lasam usor prada imaginatiei: zane de poveste, fete de imparat, chipesul Iorgovan, la fel de puternic ca uriesii si parca mai frumos ca Luceafarul, balaurul cu solzii de aur, lupta lor pe viata si pe moarte sfarsita in siroaie de sange.

Cu asa imagini in minte si imprejur, tare greu iti vine sa te rupi si sa pleci! Insa dupa aceasta plimbare matinala in jurul ciudatelor pietre, trebuie sa strangem tabara si sa coboram spre vale pentru noua destinatie.

Ritmul coborarii este alert, insa din cand in cand intoarcem privirile catre maiestoasa stanca a Iorgovanului. E cam departe de casa Retezatul asta, insa ne vom intoarce negresit in zona. Poate la vara, poate mai curand, la o tura de iarna pe schiuri...

Ziua 4

Cabana Pietrele – Taul dintre Brazi – Lacul Galesu – Taurile din Valea Rea

De la cabana plecam la prima ora si ne afundam imediat in desisul padurii. E cam racorel in asta dimineata, dar ne incalzim din plin la prima urcare mai sustinuta. Poteca abia se iteste prin covorul gros de frunze moarte si ne distram rascolindu-le. Cand tarsaind bocancii, cand expediind suturi viguroase spre adrese necunoscute, doar-doar om imprastia ceva din frunzisul multicolor aflat pretutindeni.

Fire din lumina calda a soarelui patrund printre ramurile partial desfrunzite si, pe masura ce urcam, padurea se schimba lasand loc cetinelor. Nu dupa mult timp, intr-o rairste mai luminata, se iveste primul lac alpin al Retezatului. Taul dintre Brazi este inca amortit in nemiscare, caci o pojghita subtire de gheata il imbraca dintr-un mal intr-altul. Ne facem loc printre bolovani, calcand pe muschiul inca inghetat si, ca niste copii ce abia exploreaza lumea, pipaim curiosi gheata transparenta.

Nu zabovim prea mult caci pana sus in creasta mai avem ceva cale de batut. Iesim din umbra padurii si-i dam inainte, strecurandu-ne printre jnepenii si stancile itite care pe unde. In ultima dintre caldarile glaciare ale vaii, dam de Lacul Galesul. Rezemati de-o stanca, in plina bataie a soarelui, stam un pic la odihna, sorbind cu nesat din maretia peisajului ce se desfasoara in fata noastra. Lacul albastru, raul ce se pravale printre stanci, linia zimtata a crestei inchizand valea, cerul clar de octombrie, toate-s parca anume adunate in acest coltisor de Rai.

Pasim mai departe, ocolind lacul prin bolovanisul ce curge din Varful Mare al Retezatului si ne indreptam atentia spre saua ce parca se vede deja spre partea dreapta. Este locul de trecere spre Valea Rea, locul unde speram sa gasim un mic locsor unde sa ne amplasam corturile. Urcam sustinut in timp ce umbra cucereste nestavilita peisajul din spatele nostru. In scurt timp intreaga vale va fi in intuneric! Dar nu-i nimic, caci dincolo de pas, Valea Rea va fi scaldata-n soare pana aproape de apus. E suficient timp sa alergam ici si colo - de asta data fara de bagaje - in cautarea de unghiuri si pozitii favorabile intr-ale fotografiei. Si intradevar, din sa peisajul se deschide pana departe spre Varful Retezat si mult peste. La picioarele noastre Taurile Vaii Rele, mai sus Varful Papusa si Peleaga cu coltii ei amenintatori, mai la Nord Bucura, Custura si Retzatul. Jos in vale Tara Hategului abia se zareste printre negurile ce deja au acoperit in buna parte vaile si-o parte din padurea de la poale. Aici sus pe creste, ziua dureaza intotdeauna mai mult!  Suntem iarasi niste norocosi!

Ziua 5

Valea Rea – Peleaga- Refugiul Bucura

Dimineata incepe in frigul nu tocmai relaxant cu o alta sesiune de pozat, de asta data in luminile rasaritului. Pietrele sunt umede, bruma straluceste in iarba de acum arsa, iar taurile se odihnesc nemiscate sub crusta fina de gheata. Nicio adiere nu strica echilibrul acestor ore matinale si parca intreg muntele isi tine respiratia asteptand primele raze ale soarelui. Suntem si noi parte a acestui intreg si privim cuminti cum varfurile prind cele dintai, primele raze binefacatoare ale soarelui. Varful Peleaga se lumineaza incet, apoi vine randul Papusii si, din aproape in aproape pana departe spre zare, totul prinde noi contururi. 

Ne incarcam cu energie si usor-usor prindem puteri sa ne avantam spre noile repere de astazi. Pana la Bucura doar Peleaga ne sta in cale, asa ca .... n-avem nicio graba! Inca 2-3 asemenea zile si vom deveni negresit niste inflacarati adoratori ai Zeului Soare! Asa ca se impune un hop mai sus, de aici de pe vale o prima escala in Saua Pelegii si apoi, inca o aruncatura de bat pana sus pe varf – pentru inca o inchinaciune Zeului Soare, de asta data de pe cel mai inalt varf al Retezatului.

Macarale cu branza si ceai de sonerie

Cina nu difera prea mult de micul dejun. Si colo si colo, nelipsitul primus isi face datoria mai mult decat meritoriu. Mai intai fierbem apa pentru ceai, apoi reluam ciclul pentru gustoasele supe la plic si incheiem cu minunatia de piure din fulgi de cartofi. In zilele de sarbatoare, meniul se intregeste cu ceva spaghete cu branza ... asta in loc de banalul sos milanezo-bolognez-pontic al marilor restaurante. Salamul, ca pentru orice turist montaniard, este la mare cautare alaturi de cascavalurile mai mult sau mai putin untoase, caci impreuna fac deliciul oricarei mese sau pauze mai consistente.

De rest ... batoane de cereale, stafide, arahide, biscuiti si ciocolate, dulcegarii fel de fel ... ce mai, o sumedenie de bunataturi energizante!

Ziua 6

Refugiul Bucura  - Varful Bucura - Custura Retezatului – Valea Stanisoara – Cabana Pietrele

Nu stiam c-avea sa fie ultima si nici c-avea sa fie cea mai lunga zi a pelegrinarii noastre autumnale!  De’nceput a inceput conform planului atent ticluit inca de cu seara. Dis de dimineata, la lumina frontalelor, am pornit cu pas tineresc spre Taul Portii. Nu-i departe de Caldarea Bucurei si ofera pozitii mai aparte asupra caldarii cu pricina: Varful Judele intr-o pozitie dominanta, celebrele lacuri ale Retezatului pe toata intinderea vaii, Saua Bucura nu departe, iar pe ultimul plan, abruptul pietros Pelegii.

Un strop de lumina de rasarit, un cer limpede de toamna si subiecte indeajuns ca sa avem ce alege pentru niscai fotografii – sa le zicem cuceritoare! Ne rasfatam din plin mai intai la Taul Portii, apoi chiar imediat sub Judele, la Taul Agatat, apoi chiar pe varf la Bucura, admirandu-l pe vecinul Retezat si deschiderile vailor Pietrele si Stanisoara.

Pastrand ritmul, continuam pe Custura Retezatului, iar pranzul ne gaseste la poalelele Varfului Retezat. Infulecam ultimile ramasite pierdute prin buzunarele rucsacilor si in final parasim linia crestei coborand in valea ce se-ntinde cat vezi cu ochii. Un mic horn de inceput, fix la picioarele noastre si apoi ritmul monoton al unei coborari parca nesfarsite. Trecem peste pasuni si grohotisuri, ocolim lacurile si palcurile de jnepenii, sarim peste meandrele raului ce ba se avanta, ba se domoleste, mai intotdeauna aproape de poteca ce serpuieste in lungul vaii. 

Intram in padure de-odata cu seara si primul gand e sa ne oprim peste noapte la cabana Pietrele. N-avem parte de asa rasfat caci un soi de administrator al cabanei ne refuza gazduirea, amintindu-ne ca-i final de sezon, prag de iarna, mijloc de saptamana si alte cateva motive puerile, doar-doar ne-o face sa plecam mai departe. Ceea ce nu mai intarziem mult la asemenea parlamentari gratuite si-i dam la vale spre Carnic, locul unde suntem nevoiti sa punem capat turei noastre prin Retezat.

Acum la ceva distanta, sentimentele sunt amestecate, amintirile inca savuroase ... asa ca las cititorului placerea jocului inspiratiei in fata fotografiilor culese din aceasta expeditie.

Dragos Florescu

3.Nov.2012